Sari la conținut

Seminar internațional OERCO2 -„Beneficii și bariere în certificarea ecologică a materialelor de construcții”

  • de

Declarațiile de mediu pentru materialele de construcții* (Environmental Product Declarations) sunt necunoscute de o mare parte a industriei de construcții din România, dar și de publicul general, în ciuda avantajelor pe care le pot aduce atât poziționării pe piață a companiilor cât și bunăstării ocupanților spațiilor construite.

România Green Building Council vă invită la prima dezbatere pe tema beneficiilor și barierelor pentru etichetarea ecologică a materialelor de construcție, următoarea luni, 09 octombrie 2017.

Vrem să învățăm din experiența companiilor din România în această privință și să stimulăm interesul pentru aceste certificări în rândul profesioniștilor din domeniul construcțiilor.

Seminarul este organizat în cadrul proiectului OERCO2, iar la discuție vor participa reprezentanți ai partenerilor din proiect – Universitatea din Sevilla (Spania), Centro tec. del Marmol, Piedra y Materiales (Spania), CertiMaC soc. Cons. a r. L. (Italia), Centro tecnologico da Ceramica e do Vidro (Portugalia), Universitatea Transilvania din Brasov – și companii din România care dețin acest tip de certificări pentru cel puțin un produs pe care îl comercializează precum Saint-Gobain, LafargeHolcim, Rockwool, Holver, Knauf Insulation, Xella, Dyos.

În cadrul seminarului vor fi de asemenea prezentate obiectivele proiectului precum și primele rezultate ale acestuia – o analiză privind situația utilizării declarațiilor de mediu ale materialelor de construcții în România.

Agendă:

14:00 – 14:15 Înregistrare
14:15 – 14:30 Prezentarea proiectului OERCO2 și a partenerilor
14:30 – 14:45 Situația curentă. Reglementări și declarații de mediu pentru materialele de construcții
14:45 – 15:00 Curricula și Resursa Educațională Deschisă
15:00 – 15:40 Instrumentul de măsurare de CO2. Metodologie de calculare a CO2
15:40 – 16:00 Q&A
16:00 – 17:00 Masa rotundă – beneficii și bariere în adoptarea declarațiilor de mediu pentru materialele de construcții în România
17:00 – 17:10 – Încheiere
17:10 – 18:00 – Cocktail

Participarea la seminar este liberă, în limita locurilor disponibile, în urma completării acestui formular.

*Mai multe detalii despre schemele de certificare EPD se pot găsi într-un raport al Comisiei Europene

Sursă: http://www.rogbc.org/ro/evenimente/icalrepeat_detail/1300/-/seminar-international-oerco2-beneficii-si-bariere-in-certificarea-ecologica-a-materialelor-de-constructii